Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Deputatul PSD Anghel Stanciu, iniţiatorul propunerii legislative privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic şi consular, din rândul funcţionarilor publici parlamentari, din rândul deputaţilor şi senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi din cadrul Curţii de Conturi, a vorbit, marţi, într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei" despre introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari.

"Se pare că din motive obiective sau subiective nimeni nu a citit legea care are un articol unic. În sinteză, nu este vorba în textul acestui articol unic de nicio pensie specială(...) Articolul unic se referă la cei care au primit aceste pensii şi le-au fost tăiate", a spus deputatul.

Potrivit lui, acest articol nu se aplică actualilor parlamentari.

"S-au reîntregit pensiile la multe categorii, se reîntregeşte şi la cei care au avut pensii speciale, cu excepţia grefierilor, a piloţilor, a funcţionarilor parlamentari şi a foştilor parlamentari", a spus Anghel Stanciu.

"Cei care se vor pensiona au statutul deputaţilor şi senatorilor, unde regimul de pensii este regimul normal pe bază de contribuţie", a mai spus deputatul, adăugând că această reglementare în domeniul pensiilor este pentru cei care au luat pensie până în 2010.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, marţi, la Parlament, că Guvernul nu susţine introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari, ea opinând că este "absolut necesar” să existe un sistem unitar de pensii care să nu prevadă privilegii pentru anumite categorii de persoane.


Comentarii

gica,contra Lupul pielea-si schimba dar naravul BA !Sunt necesare alegeri parlamentare pentru a schimba lupii !!

10 decembrie 2014 8:14

vasilica mari jigodii ne este dat sa ne conduca dupa 25 de ani , individul asta de ce nu este arestat pentru tentativa de delapidare? parca era vorba ca nu se mai propun legi cu impact bugetar fara identificarea sursei de finantare!

10 decembrie 2014 6:41

psd Asa asa nu lasati prieteni securisti sa moara de foame ,,inapoi la pensia nesimtita care v-ati facut-o intre voi hoti,,de ce un senator doar dupa 4 ani sa aibe o pensie de 5000 de euro si nu muncitor obisnuit cu 40 de ani de munca sa nu ajunga nici la 1000 de lei,,,,acesti excroci de Psd-isti trenuie distrusi si alungati din viata politica.

9 decembrie 2014 21:44

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.