Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Săgeata Năvodari nu este singura formație de top din orașul constănțean. La rugby, CS Năvodari ocupă locul al treilea în ierarhia diviziei secunde, iar jocul prestat de către sportivii năvodăreni a fost unul plăcut.

Un an peste așteptări

2014 a fost un an peste toate așteptările sau, după cum susțin oficialii, unul desfășurat în strânsă colaborare cu investițiile. Dacă în 2013 CS Năvodari termina pe ultimul loc, cu patru succese în tot sezonul, acum are cinci succese în primele opt runde, o performanță realizată și datorită faptului că numărul jucătorilor „profesioniști” din lot a crescut de la 16 la 25. Ultimul meci, 35-0 cu Suceava, a fost o capodoperă ofensivă și prima partidă care a încântat nu doar asistența numeroasă ci și banca. „Efectiv nu am avut ce să le reproșez băieților. De când pregătesc CS Năvodari este primul meci în care s-au respectat absolut toate indicațiile tactice dinspre bancă, iar rezultatul este unul la care a contribuit toată lumea”, susține Cornel Suciu. Acesta a explicat și pofta de joc a elevilor săi prin „Lipsa vacanței. Faptul că am acceptat să mergem la două competiții de rugby în 7 în perioada de pauză a fost benefic, iar tonusul jucătorilor este unul foarte ridicat, un plus uriaș în acest moment și la acest nivel”.

Promovarea, încă departe

Fără pretenții la promovare, formația lui Cornel Suciu și-a fixat ca obiectiv locul al treilea la finalul sezonului, unul perfect realizabil dacă ținem cont de sincopele adversarelor. „Vrem o medalie acolo în palmares, și cred că acesta este primul an în care putem să o și obținem. Suntem susținuți fără rezerve de către Primăria Năvodari și evoluțiile noastre au generat un entuziasm pe care puține echipe îl au în jur. Nu ne gândim însă la promovare, din motive lesne de înțeles. Super Liga este o competiție care și-a pierdut mult din farmec prin invazia de străini și care impune anumite standarde pe care o nou-promovată le poate atinge doar prin investiții majore la nivel de lot. Străinii sunt buni, aduc calitate, dar vor și salarii pe măsură”, ne-a spus Cornel Suciu, principalul năvodărenilor.

Pentru viitorul grupării perspectivele sunt pozitive. Lotul se omogenizează de la meci la meci, iar dacă susținerea autorităților va rămâne la acest nivel, Năvodari va forța promovarea în 2016. Pare un termen lung, dar în rugby, pentru o bază sănătoasă, trebuie gândit în perspectivă. „Este evident că ne dorim să promovăm la un moment dat, și cred că o vom face în 2016. Probabil că până atunci se vor așeza lucrurile și mai mult și vom putea face față rigorilor din prima ligă”, a încheiat Cornel Suciu.

Examen dificil

Sâmbătă, la Arad, CS dă un examen extrem de dificil, la startul cele mai grele săptămâni a acestui an. Arădenii sunt cunoscuți ca răii Ligii secunde și nici nu au jucat săptămâna trecută, dar un succes în Ardeal ar pune mare presiune pe Poli Iași, liderul în pierdere de viteză din eșalonul doi. Miercuri, Năvodari dă replica locului 2, RC Bârlad, iar sâmbătă celor de la RCM Galați, trei succese însemnând practic intrarea Năvodariului în cursa pentru prima poziție.

SPECIALISTUL

„Ceva de neimaginat”

„Să știți că ne imaginăm acum ceva ce era inimaginabil la început de an. Să detronăm Iașiul. Ei sunt în mare pierdere de viteză, iar noi creștem de la meci la meci, astfel că această săptămână poate fi decisivă în privința ierarhiei finale. Să nu vă mire dacă Petroșaniul le face o surpriză bârlădenilor și ne ajută pe noi. Trebuie însă să ne impunem la Arad și nu va fi ușor. Au un lot plin de jucători foarte duri și needucați, și ne e frică de accidentări. Nu înțeleg de ce le-a permis federația să nu joace la Galați, dar nu pot comenta prea mult pe marginea acestui lucru și trebuie să acceptăm situația”, a continuat tehnicianul.

Farul dă trei examene

Ieri, FRR a dat publicității programul play-off-ului Super Ligii. Cum era de așteptat, RCJ Farul va juca două meciuri afară și unul acasă, obiectivul constituindu-l ocuparea locului 2 și evitarea barajului pentru accederea în semifinale. Sâmbătă Farul joacă la Timișoara, pe 16 august la București cu Olimpia și pe 23 acasă cu Baia Mare. În cazul în care va rata locurile 1-2, echipa constănțeană va da baraj cu Steaua, Dinamo sau U Cluj, echipe care se vor lupta, la rândul lor, pentru două locuri calificante în faza eliminatorie.

Echipa de rugby și-a propus promovarea

Integral pe România Liberă