Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

În a doua zi de congres, Partidul Liberal Reformator (PLR), înființat de ex-premierul Călin Popescu Tăriceanu, își alege conducerea. Potrivit Statutului, adoptat sâmbătă, vor fi aleși 19 vicepreședinți, uninominal, și 27 de membri ai Biroului Politic Central.

După modelul PNL, PLR mai are un Birou Politic Executiv, compus din președintele partidului, vicepreședinți și secretarul general, și o Delegație Permanentă.

În prima zi a congresului, încă un parlamentar ales sub sigla PNL a anunțat că părăsește formațiunea condusă de Klaus Iohannis pentru a activa alături de Călin Popescu Tăriceanu. Este vorba de deputatul de Suceava Constantin Galan, care va ocupa funcția de președinte al PLR Suceava. "Am observat că din PNL se păstrează doar denumirea. Statutul şi doctrina sunt de la PDL", a declarat, vineri, deputatul, potrivit Mediafax. El a menţionat că atunci când a candidat la alegerile parlamentare a avut idei şi proiecte susţinute de USL care acum sunt abandonate de PNL, întrucât partidul este în opoziţie.

Congresul Partidului Liberal Reformator a început, vineri, la Palatul Parlamentului, cu un spectacol de laser, lumini şi fum artificial, care s-a încheiat cu conturarea siglei formaţiunii, o pasăre.

La deschiderea lucrărilor PLR au participat liderii PSD, UNPR şi PC, Victor Ponta, Gabriel Oprea şi, respectiv Daniel Constantin.

În debutul congresului a fost intonat imnul naţional, respectiv doar prima şi a treia strofă, fiind omisă a doua strofă, care conţine sintagma ”un nume de Traian”.

La congresul PLR, participă aproximativ 1.000 de persoane.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.