Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ambasadorii Uniunii Europene au ajuns, marţi, la un acord privind impunerea de sancţiuni economice împotriva Rusiei.

Sancţiunile urmează să vizeze industria petrolieră, apărarea şi tehnologiile sensibile, informează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

„S-a ajuns la un acord politic privind un pachet de sancţiuni economice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a serviciului diplomatic al Uniunii.

În acelaşi timp, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, a afirmat că sancţiunile vor intra în vigoare imediat şi reprezintă un semnal puternic dat Moscovei că „se află pe un drum greşit”.

Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie publicat în Jurnalul oficial al UE. Este de aşteptat ca sancţiunile să intre în vigoare până la sfârşitul zilei de joi, 31 iulie.

Comisia a pregătit o propunere legislativă ce cuprinde măsuri împotriva Rusiei în domeniile accesului pe pieţele de capital, apărare, dubla utilizare (civilă şi militară) a bunurilor şi tehnologiilor sensibile, îndeosebi în legătură cu sectorul energetic.

Până acum, sancţiunile UE împotriva Rusiei s-au axat pe anularea de reuniuni bilaterale, suspendarea cooperării în anumite domenii, precum şi îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor pentru o serie de persoane şi entităţi considerate responsabile de destabilizarea situaţiei din Ucraina.

Noile sancţiuni vor fi supuse unei revizuiri peste trei luni.

Tot marţi, secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat că SUA pregătesc noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca urmare a acţiunilor acestei ţări în Ucraina.

„Noi suntem, ca şi Europa, în procesul de elaborare a unor noi sancţiuni”, a afirmat Kerry, la o întâlnire cu omologul său ucrainean Pavlo Klimkin.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.