Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

O singură condiţie trebuie practic îndeplinită pentru ca fostul preşedinte PSD Mircea Geoană să îşi poată vedea visul prezidenţial cu ochii. Toate atuurile sunt  la actualul său şef Victor Ponta care, printr-o singură mişcare, poate produce o mare surpriză pe scena politică.

Potrivit unui sondaj CURS, candidatul PSD-PC-UNPR ar învinge candidatul PNL-PDL la scrutinul prezidenţia în variantele în care candidaţii coaliţiei la guvernare ar fi premierul Victor Ponta sau senatorul Mircea Geoană, anunţă COTIDIANUL. Adică, fostul şef al PSD l-ar bate în turul II pe candidatul PNL-PDL, cel mai probabil Klaus Iohannis cu 52% la 48%. Geoană s-ar apropia astfel de nivelul premierului Victor Ponta. Dacă el ar fi candidatul alianţei PSD-PC-UNPR, preşedintele PSD ar lua 47% în primul tur şi 53% în turul al doilea împotriva lui Iohannis.

Nu doar atât, remarcă ADEVĂRUL, sondajul arată că Mircea Geoană este indicat ca cel mai posibil premier dacă Victor Ponta ajunge la Cotroceni şi se bucură de asemenea de un capital de încredere impresionant – 33% (dar în urma actualului premier şi al liderului PNL). Dacă Victor Ponta ar fi ales preşedinte, ierarhia politicienilor social-democraţi care ar fi cei mai potriviţi pentru funcţia de prim-ministru este următoarea: Mircea Geoană (42% din totalul eşantionului sondat - 65% din votanţii PSD), Liviu Dragnea (14% din total eşantion - 19% din votanţii PSD), Dan Şova (6% - din total eşantion -7% din votanţii PSD), Valeriu Zgonea (3% din total eşantion - 2%din votanţii PSD.

Mircea Geoană declara în urmă cu o lună că lista prezidenţiabililor social-democraţi a devenit foarte scurtă. Mai exact, cuprinde două nume: al său şi cel al premierului Victor Ponta. CURENTUL remarcă însă că sondajull Centrului de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a fost comandat de Fundaţia România Noastră, înfiinţată chiar de fostul lider al PSD, în martie 2012.

Surse din piaţă, citate de EVENIMENTUL ZILEI, susţin că o candidatură independentă a lui Mircea Geoană este discutată la această oră tot mai intens şi că el urmează să fie ajutat de o echipă de consultanţi condusă de Adrian Thies (care a mai lucrat în timp pentru Sorin Oprescu, ca şef de campaniei pentru câştigarea primului mandat la Primăria Capitalei, dar şi pentru Ion Iliescu).

Potrivit barometrului realizat de Inscop Research pe primul loc în topul încrederii se află Mugur Isărescu, cu 41,2% încredere multă şi foarte multă. Acesta este urmat de Victor Ponta cu 37,3% şi de Klaus Iohannis cu 35,9%. ZIUA VECHE trage concluzia că românii au cam aceeaşi încredere în Ponta şi Iohannis.

Pe de altă parte, ROMÂNIA LIBERĂ constată că premierul a adoptat nouă strategie după ce PSD a obţinut sub 40% la europarlamentare, iar PNL şi PDL şi-au unit forţele.  Acţiunile lui Ponta sunt determinate de consilierii săi, care consideră că nu poate câştiga dacă se adresează doar electoratului social-democrat. Aşa s-ar explica susţinerea permanentă pe care Victor Ponta i-a acordat-o fostului preşedinte liberal, Călin Popescu Tăriceanu. Ponta l-a sprijinit pe Tăriceanu chiar în momente în care a trezit opoziţia lui Liviu Dragnea în interiorul PSD.

În timp ce fostii preşedinţi PSD şi PNL îşi văd de visurile lor prezidenţiale, noua alianţă de dreapta încearcă să-şi definească propriul candidat pentru alegerile din luna noiembrie.  Klaus Iohannis i-a luat faţa în sondajele liberalilor în cursa pentru Cotroceni lui Crin Antonescu, însă nu şi preşedinţia lui Victor Ponta, constată GÂNDUL.

Într-o confruntare în turul al doilea al prezidenţialelor cu şeful guvernului, preşedintele PNL ar fi votat de 43% dintre români, în vreme ce pentru premier optează 49%, potrivit datelor sondajului IRSOP. Un tur doi în care ar intra Crin Antonescu şi Victor Ponta ar schimba dramatic datele. Premierul şi-ar adjudeca cu 53% preşedinţia, în vreme ce Antonescu ar fi votat de doar 29%. 16% dintre respondenţi susţin că nu l-ar alege nici pe Ponta, nici pe Antonescu.

În Delegaţia Permanentă PNL de luni, 111 liberali au votat pentru desemnarea lui Klaus Iohannis drept prezidenţiabil al partidului, 55 pentru Crin Antonescu, în timp ce aproximativ 60 liberali au absentat. Votul nu a fost deschis, aşa cum şi-ar fi dorit Antonescu, şi dacă nu ar fi fost secret, probabil nu ar fi luat mai mult de 20-30 de voturi. La o altă Delegaţie Permanentă celebră, cea din luna februarie, când s-a decis ieşirea PNL de guvernare, aminteşte EVENIMENTUL ZILEI, liberalii au votat aproape în unanimitate în favoarea acestei decizii. Doar câteva luni mai târziu, Antonescu pierdea şi în mod formal conducerea partidului, dar şi visul său de a deveni preşedinte.

Însă nici sondajul  intern şi nici votul din Delegaţia Permanentă nu îi determină pe susţinătorii lui Antonescu să nu fluiere din tribună. De exemplu, deputatul liberal Radu Zlati nu este convins de faptul că Iohannis este cel mai bun candidat al PNL. Sustinător al lui Crin Antonescu, Zlati nu-şi ascunde nemulţumirea faţă de felul în care partidul a ales să se dezică de fostul lider liberal. Mai mult, afirmă NAŢIONAL, parlamentarul critică modul în care se iau deciziile în partid. „Cineva a fost votat pentru că este integrator (Klaus Iohannis – n.r).

Atrag atenţia (în special echipei domniei sale) că în ultimele 24 de ore şi-au confirmat plecarea din PNL doi parlamentari: Ion Ghişe şi Guran Virgil. În ritmul ăsta de integrare, în curând partidul rămâne doar cu vicepreşedinţii, iar pentru structuri teritoriale va trebui să «importăm» intregul activ al PMP“, a comentat deputatul PNL pe pagina lui de socializare.

La sondajul aflat în desfăşurare pe CHESTIONARUL ZIARE.RO, la care vă invităm să vă spuneţi opinia, la întrebarea „Credeţi că primarul Sibiului şi liderul PNL, Klaus Iohannis, are şanse să devină preşedintele României?“, dintre cele 73.346 voturi exprimate, 22.023 voturi (30%) au fost în favoarea răspunsului „Da. Este un politician echilibrat, onest, cu relaţii externe foarte bune“ şi  51.323 voturi (70%) pentru „Nu. Viitorul preşedinte al României ar trebui să fie de etnie română“.


Comentarii

Conditzia eeee... geoana machedoana sa-i suga flegmele lui vantu la bulau ....

24 iulie 2014 9:27

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.