Cazul „Bercea Mondial - Mircea Băsescu“ aduce o explicaţie în plus pentru faptul că, an de an, în România cresc taxele: statul, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), este incapabil să ia urma banilor care se învârt în economia neagră şi ajung uneori, după cum ilustrează şi cel mai mare scandal politic al ultimului deceniu, în mita cu care sunt unşi cei din apropierea vârfurilor puterii.
Un interlop – Sandu Anghel, alias „Bercea Mondial“ – a pus la bătaie 600.000 de euro pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă într-un dosar de tentativă de omor, iar o parte din mită a ajuns la vârf, la Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Banii din activităţi infracţionale au mers spre activităţi infracţionale.
„La nivel local toată lumea ştie cu ce se ocupă şi ce activităţi au clanurile. Prin urmare, nu ar trebui să fie greu pentru Fisc să intervină. Rămâne întrebarea în ce măsură are Fiscul undă verde să se lupte cu aceste reţele“, spune analistul economic Aurelian Dochia.
Banii care trebuie să ajungă în conturile statului intră deci în buzunarele interlopilor care, cu o parte din ei, cumpără slujbaşii statului sau pe cei din sfera puterii. Iar statul majorează taxele pentru că nu are altă soluţie de a-şi onora obligaţiile.
Integral pe Ziarul Financiar
Alte articole pe același subiect
- Mircea Băsescu intervenea pe lângă Blejnar: "Ce facem cu prietenul meu?"
- Traian Basescu: Trebuie sa aflam cata vodca consumase Rogozin inainte de a face afirmatiile la adresa Romaniei
- DNA cere pedeapsă maximă pentru Mircea Băsescu. Fratele fostului președinte riscă șapte ani de închisoare
- Judecatorul a amânat din nou pronuntarea sentintei în dosarul lui Mircea Băsescu
- Decizie definitivă: Mircea Băsescu rămâne în închisoare
- Tăriceanu despre afirmațiile lui Băsescu: "Ne vom trezi cu rachete balistice care ne vor pica în cap şi ne vom întreba de unde"
Te-ar mai putea interesa și...
Rompetrol Well Services, servicii petroliere în largul Mării Negre
5 decembrie 2019 17:52O nouă fabrică Procter & Gamble în România: Va fi a doua ca mărime după cea din Franţa. Câte locuri de muncă va crea
5 decembrie 2019 17:48România, printre statele UE cu o creştere economică medie în trimestrul trei
5 decembrie 2019 17:40Cîțu s-a pierdut în găurile negre descoperite chiar de el
5 decembrie 2019 17:03În România apar numele pețitorilor pentru cel mai mare parc eolian din Europa
5 decembrie 2019 16:52Ziarele de astăzi
Încă un partid intră la guvernare. Cu cine se „întărește” Cabinetul Orban
PSD se află la un pas de implozie. S-a aflat chiar înaintea ședinței Comitetului Executiv al partidului. Alți doi parlamentari au trădat. Au decis să plece din formațiune, dar nu oriunde ci tocmai la adversarul declarat al...
Exclusiv Ziare.ro
Editorial
Încurcă-i, Drace!
Surpriză ca un bolovan mare de sare apărut deasupra Guvernului! Preşedintele Klaus Iohannis, după ce s-a fotografiat cu Regina Elisabeta a Angliei şi cu Donald Trump, s-a trezit animat de energii copleşitoare. De la Londra, a...