Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Uniunea Europeană a avertizat că va exclude băncile, fondurile de hedging, asigurătorii şi alte companii financiare dintr-un acord comercial negociat cu Statele Unite, din cauza dezacordurilor privind colaborarea în domeniul reglementărilor serviciilor financiare, relatează Financial Times, conform Mediafax.
Autorităţile de la Bruxelles şi Washington discută termenii unui pact care ar putea fi cel mai amplu acord comercial regional din lume, care să acopere aproape jumătate din producţia economică mondială şi o treime din comerţul mondial.
Multe dintre tarifele comerciale transatlantice se află deja la un nivel scăzut, astfel că cel mai important obiectiv aflat în discuţie este reducerea reglementărilor şi altor bariere non-tarifare din comerţul UE-SUA.
Spre nemulţumirea UE şi a unei mari părţi din sectorul financiar american şi european, administraţia preşedintelui Obama vrea să excludă din acord reglementările referitoare la serviciile financiare.
Oficialii de la Washington susţin că includerea acestor reglementări ar submina regulile mai stricte introduse după criza din 2008 şi că orice cooperare transatlantică referitoare la serviciile financiare ar fi mai bine tratată într-un cadru separat.
În încercarea de creştere a presiuni asupra Statelor Unite, Comisia Europeană a propus statelor membre ca, până când partea americană se va angaja în discuţiile privind cooperarea în domeniul reglementărilor, UE nu ar trebui să negocieze accesul pe piaţa serviciilor financiare.
Potrivit ofertei UE aflată în fază de proiect, care include propunerile europene pentru sectoare de la arhitectuă şi construcţii la IT şi servicii educaţionale, Comisia vrea excluderea a tot ceea ce are legătură cu companiile de servicii financiare, până când Statele Unite se răzgândesc în privinţa reglementărilor sectorului financiar.
Poziţia CE a fost confirmată de doi oficiali ai instituţiei.
John Clancy, purtătorul de cuvânt al Comisiei în domeniul comerţului, a refuzat să comenteze despre proiectul de document, ca şi oficialii americani implicaţi în discuţii.
"Vom analiza oferta UE atunci când o vom primi şi o vom compara cu oferta SUA", a declarat Michael Punke, adjunctul negociatorului american în discuţiile comerciale cu UE.
Un schimb separat de oferte referitoare la tarifele comerciale, care a avut loc între SUA şi UE în acest an, a fost afectat de acuzaţii venite din ambele părţi, potrivit cărora propunerile nu se ridică la nivelul ambiţiilor avute de pactul comercial transatlantic, lansat cu mare fast în urmă cu un an.
Statele Unite au prezentat luna trecută, la Washington, o ofertă în domeniul serviciilor, iar UE urmează să vină cu propuneri la următoarea rundă de negocieri de la Bruxellel, în luna iulie.
Ambele părţi urmează să înainteze oferte privind achiziţiile publice, un domeniu sensibil, până în septembrie.
Michel Barnier, comisarul UE pentru piaţa internă, a afirmant vineri, într-un discurs la Washington, că un pactul comercial care să includă serviciile financiare este vital pentru asigurarea stabilităţii financiare globale.
Asociaţia pentru industria instrumentelor financiare şi a pieţelor financiare, care reprezintă cele mai mari bănci şi investitorii instituţionali din SUA, precum şi Asociaţia Pieţelor Financiare din Europa au afirmat într-un comunicat că este imperios necesară includerea coordonării reglementărilor serviciilor financiare în acordul comercial transatlantic.


Comentarii

@PRECIZARE pt. ANTI_EURO_IDIOT_RUS: O colaborare economica UE-SUA va face mai usoara competitia cu tari ca : Rusia, China, India. Cu siguranta insa ca la stapanii tai din Moscova nu le place asta.

16 iunie 2014 12:24

PRECIZARE: "cel mai amplu acord regional din lume" e de fapt un aranjament "global" prin care UE se obliga sa lase bandele (grupurile criminale-financiare, producatorii de "alimente"-otravitoare si pe "operatorii"-manipulatori de bursa, n.n.) americani sa opereze în voie prin EURO-bantustane, primind în schimb asigurari ce "moneda-unica" va fi "salvata". Cu respect, Felix & A3

15 iunie 2014 17:29

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.